Sa nu credeti ca v-am lasat de izbeliste sau ca m-am plictisit. Ideile inca mi se invart in cap, dar mi se pare ca am ramas fara subiecte din viata cotidiana, pe toate planurile. Udrea a mai crosetat un ciorapel in timp ce se balacareste cu comisiile, ni s-a dezvaluit "Cosa Nostra" din spatele familiei Basescu, zis Don Marinare, undeva in Romania alte 200 de persoane incep sa horcaie si sunt bagati la sectia Boli Infectioase si minciunile curg garla in privinta economiei, plan pe care noi ne uitam inghitind in sec la Germania si Franta care au iesit din criza, in timp ce noi scoatem imprumuturi cu lopata, disponibilizam bugetari, taiem 10 bani din salariile ministrilor si mai infulecam o shaorma la reducere.

Nu, imi cer scuze, eu nu pot sa scriu despre asa ceva. Pana si la circ, din repertoriul uzat al artistilor, mai scoate capul cate o schema care smulge aplauze de la public. O chestie interesanta pe care am citit-o azi este ca Yahoo! si Google se lupta in motoare de cautare cu Bing-ul Microsoft (asta e pe principiul: in sabii vrei sa ne luptam, in sosete sa ne mirosim sau in motoare sa ne cautam?). Si ce metoda mai buna de a-ti face rost de utilizatori decat sa te bagi la araboci? Aliatii perfecti pentru un razboi la nivel tehnologic si informational. Yahoo! a anuntat ca a preluat principalul serviciu de mail-ing si messenger din lumea araba. Vedeti, chestia asta nu o pot intelege. Occidentul s-a chinuit si se chinuie sa indeparteze cosmarul oriental, arabic, le-au luat jucariile atomice, i-au bombardat, s-au bagat in religia lor, le-au furat covorasele de rugaciune, au tras in razboiul contra Jihadului tari pentru care conflictul era cea mai mica dintre probleme si, dupa toate acestea, la ofera servicii de mail si messenger? "Abdul, ia trimite-i un mail la Jafarajah cu situatia Kalashnikovurilor. Asigura-te ca atasezi si niste poze cu dusmanii infideli si melodia pentru Mohamed!" Nu am nimic cu popoarele arabe, le respect cultura, dar ipocrizia de care dau dovada americanii este de neimaginat. De abia astept sa il aud pe Obama cum se plange ca planul lui Bush de a-si gasi asociatul...pardon, dusmanul Bin Laden se duce naibii si in mandatul lui. Pai, acum ca Yahoo! a rezolvat problema, sa dea un search pe Google sau sa ii dea un "buzz" pe net, poate il gaseste. Asta in speranta ca W. ii va zice parola de la contul Yahoo! Messenger. Pana atunci, noi ne pierdem in minusculitate si in soaptele ce o urmeaza, ne inchinam la Mohamezii nostrii de la Cotroceniul cel Sfant si ne mai logam a x-a oara pe "mess". Allah Akbar!

Voi lipsi 2 zile; desi imi prieste aerul din blogosfera, ma indrept catre munti for a little real-life fresh air! Godspeed!

Orange acuza Vodafone si Cosmote de publicitate TV inselatoare. CNA blocheaza difuzarea a doua spoturi Vodafone

Articolul acesta este inca o dovada ca nu numai cei din afara ne considera prosti, ci pana si noi am ajuns sa ne luam de fraieri. Intr-o incercare de discreditare, poate, sau doar ca sa se dea scule, cei de la Orange si Cosmote au reclamat Vodafone pentru publicitate inselatoare. Detaliile de ordin tehnic nu ma prea intereseaza, sunt client VF de ceva timp si pentru convorbiri telefonice si sms-uri nu m-am deranjat sa ma uit printre randurile reclamelor. Totusi, as vrea sa subliniez faptul ca cei de la VF, din dorinta de a face niste spoturi publicitare cu atractie la clientii majoritari ai retelei, si anume tinerii cu cartele de 4 euro folosite pentru bip-uri si mesaje catre "uby", au dat-o-n bara la marele fix. Cu prea mult avant s-au bagat in slang-ul adolescentin, in stereotipurile studentilor (tipa independenta care da lectii de viata colegilor de camera de sex masculin, neinitiati se pare in arta agatatului), fara sa se gandeasca ca romanul e circumspect si conspirationist din fire. Ca stai asa, domle, ca nu-i asa, pumnul in fata, "fraiere" se poate interpreta ca o teapa, ca, deh, toti stam cu pumnii sub nas. Altii probabil au inregistrat reclamele cu pricina si au zoom-uit ca sa vada si mamaie si tataie ce francmasonerii se petrec in josul ecranului, cu caractere minuscule.

Industria telefoniei mobile nu se diferentiaza cu nimic de restul domeniilor. Pradatorii *123# au stat la panda si au gasit momentul oportun sa incerce sa doboare colosul rosiatic. Cu siguranta, atacul nu a fost mortal, muscaturile au fost superficiale, cert este ca Orange si Cosmote nu se multumesc cu pozitia in lantul trofic si se baga pe siretlicuri si back-door opportunities. Revenind la publicitate, reclamele intra pe fagasul normal: adresate celor care "ragaie cand dau duble" si care fac mici pe balconul apartamentului + cocalarii si pitipoancele cu telefoane de fite, cu abonamentul `al mai tare din oferta. Daca toata lumea s-a chinuit sa se ajunga pana aici, cu denunturi, Illuminati, conspiratii, macar VF si-a cerut scuzele de rigoare, cu explicatii evazive. Noi pana atunci continuam sa butonam si sa palavragim cu X si cu Y, indiferenti la scenariul apocaliptic cu caractere de 5. Ala da caracter!

Facem o pauza de la proza cu care v-am obisnuit si trecem la poezie, mai precis niste versuri pe care le-am scris acum ceva vreme, inspirat de cateva acorduri de chitara al unui prieten, acorduri foarte reusite care m-au indus in starea de a scrie aceste versuri:

ARMY BALLAD


Stomp, stomp, stomp, go the soldiers` boots
I feel so one of them, finding myself tied by roots
To the chewed up earth, to the dried up mud
Oh, we`re marching on a sea of forgiveness
Don`t blame us, we`re just God`s fallen angels
Lost among the world`s tumbling rocks
Men, present weapons!

Ahead of us is a smoking river of hate,
Where have we signed our souls?
The souls are gone, replaced by faith
Life never waits
For the forsaken.

A mouthful of dust churned through our heart
We wanted to be heroes, but we`re not
We`re just sparlking stars
That twinkle in the night`s light.
Strange paradox, even stranger ending
For men who thought they were though
But ended up crying.
Tears on paper, words for our beloved
Who have long forgotten us
As we`ve forgotten them
Memory deleted, same old, same old
Men, present broken souls!

Hold hands, be ashamed not
For our ending is boiling hot
And there`s no one to say goodbye to
Nothing to pray to,
Sweet bullet, sweet friend of mine…

Va las in acordurile grele si industriale ale Rammstein, cu melodia Rein, Raus. Exact melodia pentru sfarsitul de zi. Versurile va vor scoate din dubiu.

Record de sezon: 155.000 de turisti pe litoral, potrivit datelor IPJ Constanta. Cele mai aglomerate statiuni sunt Mamaia, Costinesti, Neptun-Olimp si Vama Veche.

Nu o sa cad in stereotipuri de genul: "record de prostie pe metru patrat" sau "cam multi neuroni singuratici intr-un singur loc" si nici nu o sa ma apuc sa descriu minunatul sat de vacanta din Mamaia. Nu, dar dezgustul care iti strica o vacanta, acela poate fi descris. Seamana cu senzatia de voma pe care o ai cand vezi cozile imense care se creaza la micile buticuri de gogosi "americane", bucati de aluat saturate de ulei si cu topping scarbos adaugat pentru efect. Sigur, e decizia fiecaruia ce otrava vrea sa isi bage in sistem, dar e mult mai trist sa vezi oamenii care stau la acele randuri. De regula, sunt familiile cu un singur membru cu carte de munca, si anume tatal, care munceste tot anul pentru a-si duce sotia imbatranita inainte de vreme (spre dezamagirea tipului, care nu s-a uitat mai bine la mama respectivei, ca sa stie ce clavar il asteapta) si copiii grasi si mucosi la mare. Tot de regula e si faptul ca tatal isi va duce familia la "impinge-tava", unde el mereu isi va comanda ceafa de porc cu cartofi prajiti, ea mereu isi va comanda ceva usor pentru stomac si bun pentru cura ei de slabire-mici, iar copiii isi vor ingropa nasurile in gogosile sus-mentionate, molfaind fericiti si indiferenti la privirile scarbite, ale mele, ale tale, al voastre, ale noastre.

Evident, nu inseamna ca dintre toti cei care au stabilit recordul de turisti, nu exista oameni care au venit pentru a se bucura de briza marii, pentru a savura o bere aleasa la momentul potrivit, bauta cu masura, pentru a absoarbe razele soarelui. Sunt sigur ca sunt multi oameni care detesta shawoermeriile,shaurmeriile, shawirmeriile si toate derivatele, detesta sa calce mereu in mucuri de tigara si pahare de plastic cand se plimba pe plaja si detesta sa le intre un cotor de mar in fund cand, asezati langa persoana iubita, isi jura credinta vesnica, dar acestia se pierd intr-o mare de oameni necivilizati, intr-o mare de scarpinat pe burta, intr-o mare de porumb fiert si copt si, in fine, intr-o mare de alge aflate in simbioza cu badoagele, pungile de seminte si excrementele ce strica un peisaj atat de frumos. Suna destul de "self-destructive" ce voi spune, dar, sa stiti, alte tari ar fi meritat o iesire la mare, batrana Mare Neagra ar fi meritat sa aiba alti vizitatori decat romanii nostrii. Va dati seama ce stupoare ar fi pe fata lui Ovidiu daca, scriind "Tristele" pe malul marii, in exil, un cocean ar fi zburat pe pergamentele lui sau poate s-ar fi taiat intr-o cutie de bere si ar fi sangerat pana la deces?

Doamne apara-ne. A stiut Ovidiu de ce tocmai aici a scris opera lui. Triste sunt fetele noastre, cei care vad dincolo de fumul gratarelor si aud dincolo de sfaraitul micilor si de zgomotul ski-jeturile si manelelor si simt dincolo de mirosurile de buda publica, de crema de plaja si namol de Techirghiol, noi cei care inca mai avem puterea sa numim Litoralul Marii Negre un loc de vacanta si odihna...

Cam asa e starea tarii in momentele astea, ca sa nu fiu pesimist. Totusi, e bine ca oamenii din politica isi apuca sculele in ultima vreme: Boc-Poc si-a luat coasa in mana ( nu e un pic cam mic sa fie The Reaper? Nu va lasati inselati de statura in miniatura a prim-ministrului, el scoate sufletul din noi la ora actuala), iar Base se pare ca strange bine de schimbatorul de viteze, frecandu-l de mama focului cu gandul la... tractoarele pe care le vom exporta in Egipt. Pana acum, nimic neobisnuit. Ati zice ca, domle, politicienii se ocupa de agricultura, de tarani, de terenurile pline cu floarea-soarelui, porumb si grau, cand, defapt, ei sunt crop-circles-urile Romaniei. Apar din neant, toata lumea le admira si apoi toti pleaca acasa dandu-si seama ca sunt doar farse ieftine.

Baselul ne arata cat de falnic s-a cocotat el pe acel utilaj. Dintre cate am vazut, nu a pornit la prima cheie. De altfel, nici Romania nu a pornit la prima cheie. E ciudat cum incepem sa ne asemanam cu tot felul de obiecte uzuale. Astazi suntem un tractor mare si rosu; cel din imagine are si copertina ca sa fereasca ceafa presedintelui de soarele dogoritor si sa aiba rol de paravan pentru hotiile de la noi, ca tot ne asemanam cu tractorasul. Interesant este ca Basescu incearca sa prinda ultimul...tractor catre salvare. Observati cum trece de la euforie-momentul cand tractorul porneste, la tristete-efemerul mandat. Sa intelegem din asta ca isi va lua sepcuta si va pleca catre Egipt calare pe un cal..., pardon, utilaj inaripat? Poate sa fie masinaria cat de buna, conteaza cine o conduce. Poate sa fie tractorul cat de nou, tot se ineaca motorul cu Base la volan. Raman doua semne. Unul de exclamare: Tara nu numai ca e la relanti, dar bate inspre marche arrier! Si unul de intrebare: Stie careva sa conduca?

Ceasul batea ora 1 dupamiaza. Era un ceas cu cadranul din lemn scump, limbile de aur, iar orele erau inscriptionate in diamante. Domnul Henckel era extrem de mandru de el pentru ca reusise sa intre in posesia lui, prin confiscare evident, inainte ca amaratul de Rubenstein sa fie deportat. Desigur, nu a aratat nici urma de prietenie sau de compasiune pentru evreu; postul ii cerea sa fie nemilos si sa se comporte cu untermenschen-ii ca atare. Batea darabana pe manerul scaunului sau imbracat in piele, cum rar se gaseau in acele vremuri, iar Henckel facuse uz de forta si influenta ca sa intre in posesia lui; nu stia ca fostul proprietar isi zburase creierii pe spatar, in fapt, nici nu-l interesa. In fata sa, se intindea un birou mare din stejar. Era mereu lustruit pentru ca ordonanta se ocupa de asta, desi nu-i intra in atributii. In partea stanga era o poza inramata cu sotia sa, poza care mereu o aseza cu fata in jos cand isi ingropa nasul ca de porc in sanii generosi ai vreunei dame de companie trimise ca mita. Madam Henckel nu trebuia sa vada scenele pentru ca, gandea el, nu i-ar fi facut bine la cervicala. In dreapta lui era un suport de stilouri, mai mult pentru impresionarea diversilor invitati, caci fiecare stilou era unicat, din fel de fel de metale pretioase, cu fel de fel de mecanisme si inscriptii pe ele. Restul spatiului de lucru ocupat cu hartii si documente. Doar era director, trebuia sa se arate macar ocupat. In majoritatea datilor, documentele deosebit de importante pe care le studia cu cea mai mare atentie, grohaind de placere, erau reviste porcoase cu continut din cel mai vulgar si badaran, dar care il faceau sa uite de regimul de "austeritate" de acasa, unde sotia, credincioasa si fanatica politic, il lasa cu buza umflata. Pe peretele din fata atarna falnic portretul Fuhrerului. Henckel obisnuia sa se imbete si deschidea sticla de whiskey, inchinand un pahar catre mustacioara inramata si suduia de mama focului: "Soarec de camp gri ce esti! Las' ca la sfarsitul razboiului, il scot pe Churchill din dulap si zdup cu tine la gunoi! Hehe-haha-hihi-groh". Ceasul lui iubit ticaia furios, ca o bomba inainte de detonare, iar razele soarelui ce se reflectau din sticla lui impecabila se asezau pe covor, intr-o pata mare si laptoasa. Caldura era insuportabila asa ca Herr Direktor deschise geamul, lasand aerul sa ii alunece pe stratul gros de ulei de pe parul sau pieptanat si parfumat cu atentie.

Usa se deschise brutal, cu un zgomot de zavor tras brusc, si un omulet imbracat intr-un halat alb si lung intra grabit. Henckel nu stia daca sa urle sau sa il ia de guler pe acest nesimtit si sa-l arunce pe geam. Omul scoase un pix si, cu un gest care putea la fel de bine sa preceada o iscalitura pe o hartie oarecare, il infipse in bratul directorului. Acesta ramase stupefiat, casca gura, se uita la pix si observa ca intrumentul de scris se metamorfozase intr-o seringa. O durere de cap imensa ii acapara luciditatea si adormi. Mai bine zis, se trezi: in locul biroului erau peretii capitonati, de culoare alba, tabloul de pe perete era doar un grilaj de la gura de ventilatie, poza sotiei sale era agatata cu o piuneza si incadrata de o multime de alte poze si extrase din ziare, intre care putut delusi cuvintele "sinucidere", "gelozie", "alcoolic", "facultati mintale". In locul parului sau perfect si sanatos se gaseau cateva firicele incaruntite. Dadu capu pe spate si rase, si grohai, si rase, in bezna sufocanta a alienarii. Ultimul lucru care il vazu inainte de intunericul total era inscriptia de pe halatul omului: SANATORIUL SPANDAU, DUSSELDORF.

A mea lene a trecut odata cu Centura de meteori a lui Perseu. Nu, n-a fost spectaculoasa, n-a luminat cerul, nu a stors exclamatii de la public; a fost doar o lene imensa coroborata cu frustrare. Probabil nu voi mai aborda acelasi subiect pt scurta povestire de care v-am tot vorbit pentru ca pur si simplu nu merge. In schimb, as vrea sa retusez o alta povestire de a mea, din tinereti, cand si cureaua lata pusca de frica, o povestire apreciata la momentul respectiv, dar uitata repede chiar si de mine. Tot ce ramane sa fac este sa imi caut caietul unde am scris-o... "Un fleac...m-au rasfoit!"

Va las sa digerati eseul in forma lui completa si apoi voi purcede spre a scrie short-story-ul promis! Deocamdata, consider ca orice altceva care are succede acestui eseu ar strica efectul totului realizat de postarea ultimei parti! Asa ca...Digest Duo for the win!

... Dar fata soldatului care il privea in ochi, de cine stie cand, era un spectacol cu totul ciudat, un contorsionism al muschilor fetei, o fata nebarbierita, cu ochi blajini si calzi. Cand soldatul il lua pe umar, iar picioarele incercate se desprinsera de pamant,, Stefan zambi. Sicriul, prietenul sau imaginar, ursitoarea cea din urma, fusese un vis. O biata bancuta de parc statea insirata pe trotuar. Priveghiul luase sfarsit...

O cafetiera bolborosea pe foc. O pastrase, desi avea 20 de ani vechime. Ii amintea de sine, biet nebun bolborosind la flacarile abisului. Viata lui Stefan se scursese sub ochii soldatului care ii salvase viata. Si nici macar tovarasi nu au fost...Lanul de grau din fata casei era neingrijit si uscat, iar cuiele ieseau ca aschii de os din lemnul casei. Stefan nu mai indrazni sa secere sau sa bata. Nu-i mai permitea fiinta...Isi ducea viata fara griji, fara regrete. Mai exista o singura sfoara care il lega de trecut si care era acolo mereu, junghiul din piciorul inert. Dar pe acesta putea sa il tarasca peste pragul usii, o, prag inalt al usii...

Nu sunt australienii rupti de lumea larga degeaba. Pudismul de care dau dovada politicienii lor a dat nastere la Partidul Sexului. Ciudata si Australia asta; este perfect normal sa-i introduci un deget in posterior unui crocodil, dar cuvantul "sex" provoaca imbujorari si reactii eretice in patura parlamentara.

Nu stiu daca are legatura cu bunul simt sau cu izolarea, dar sexul nu mai este demult un subiect tabu, iar tara lui Steve Irwin se pare ca a ramas in urma cu vestile. Nu numai asta, dar se pare ca sexul are parte si de reactii negative. Sa intelegem ca australienii rasar dintr-o coaja de oua sau poate sunt marsupiali undercover?

Eu zic sa ii invitam sa Romanica, sa vada cat de deschisi sunt politicienii nostrii la sex "and other related terms". Sa ii vada pe ai nostrii cat de bine descriu punctul terminal al calatoriei in care isi trimit dusmanii si cum isi introduc dragii de ei sculamentul in tot ce inseamna fisa de post si conducerea acestui popor. Australia isi administreaza bine bugetul si ii e rusine de actul reproductiv. Noi il mentionam de fiecare data cand vine vorba de buget, sub forma "bag p... in el buget, mai ciordesc si de data asta" si, pentru asta, nimeni nu roseste. Daca si ai nostrii ar fi la fel de pudici cand vine vorba de subtilizat banuti si de batut joc de oameni, ar sta pudra de trei degete pe fetele lor sa le acopere roseata. Furtul nu e tabu, nici sexul nu e tabu. Onestia, in schimb, e uneltire diavoleasca la noi. Crikey, mate!

...

Stefan se trezi framantand pamantul sub el, rascolindu-se ca macinat de un vis urat. In fundal, Biblioteca Nationala statea ca o mama ocrotitoare, ciuruita de gloantele copiilor sai neastamparati. Cladirea avea o aura indurerata, de om a carui tumoare maligna ii tragea toata seva vietii din vene. Stefan statea, cu un junghi in piciorul umflat si dureros, si tremura. Salopeta era groasa, captusita cu blana de oaie, dar frisoanele febrei veneau din interior, din focarul de infectie din fiinta sa. Simptomele erau dragostea de tara, jertfa, negarea situatiei actuale. Printre toate acestea, ii veni in minte, inmugurind intr-un colt al mintii sale, un dor nemasurat de imaginile in alb-negru ale trecutului. Ca un fugar care, din dorul fata de mica sa celula, ajunge sa incalce legea pentru a se intoarce la locul care il stie cel mai bine, zambi nostalgic, trimitand aburi in vazduhul brumarit al diminetii de 22 decembrie. Se intoarse inapoi in timp la momentele petrecute cu logodnica sa, la cinematografele si cofetariile Micului Paris. Isi aducea aminte de prajitura Bucuresti, atat de dulce si insiropata; si, totusi, ca sa faci o prajitura dulce, adaugi ingrediente amare, ca faina sau uleiul si, desi, acestea lipseau cu desavarsire in RSR, trecand granitele spre tari straine carora le eram indatorati, amarul traiului era ceea ce facea viata dulce. El, Stefan Marin, nu a pierdut nimic, poate doar cativa litri de sange, dar stia ca actiunile zilelor trecute vor face in asa fel incat, la ivirea zorilor, totul sa aiba straie noi, sa bea Cola, sa poarte jeansi Levi`s. Dar hainele nu vor fi naturale, vor fi teapene, drepte, iar noi, purtatorii, vom zambi liber, dar artificial, stanjeniti, vom sta cu spatele gol de vom vrea, dezgoliti de patul cu cearsafuri rosii si miros de grau, cel pus acolo cu forta sa ne asigure o moarte linistita. Am ales sa ne revoltam, sa muscam mana care ne-a hranit, mana care ne-a pus pe lant.

Se facuse dimineata, undeva intre delir si monolog pentru Stefan. Cu ochii impaienjeniti, pleoscai dupa gustul dulce al Bucurestiului de altadata. Siropul a inceput sa se scurga din blatul pufos, sa inunde strazile, sa spele sangele, sa spele un intreg stil de viata, o piatra de hotar, un cocolos in aluatul istoric al omenirii. Incet, soldatii isi faceau aparitia, vaporase pufaitoare in marea de caramida si ciment, trecand pragul obositi, incercati, cu trupul pe Pamant, dar cu duhul in Purgatoriu. Stefan obosise. Obosise sa gandeasca, sa respire si adormise...(va urma)

Tocmai ma pregateam sa postez un short-story la care ma gandeam demult si iacata blog-ul face figuri si am ramas cu ochii in soare si buza umflata, uitandu-ma la chenarul gol care ar fi trebuit sa contina cateva pagini bune de material! Nu ma dau batut, dar mi-am pierdut inspiratia si rabdarea, si frustrarea ma impedica sa o iau de la capat...MOR!

Voi lua totul de la inceput maine! Imi cer scuze pentru putina materie cenusie asternuta pe blog azi, dar inspiratia m-a lasat, m-a apucat in seara asta si s-a dus odata cu literele. Nu raman dator!

... S-a gandit la avantul cu care pornisera toti pe strazi. S-a gandit la sentimentul liberatii care se intrazarea in ochii tuturor, undeva intre taisul secerii si otelul rece al ciocanului. In acel mic spatiu se afla ce doreau cu totii, iar, momentan, cei ce au indraznit se atinga libertatea au fost secerati cu gloante si zdrobiti de bastoane. In mijlocul gandurilor, se trezi ca se uita la cadavrul din fata sa, frate de suferinta dezertor. Nu-i cunostea numele, nu isi putea da seama daca era casatorit, dar Stefan stia un lucru: daca s-a castigat ceva sau daca se va castiga ceva in urma masacrelor, in urma altarului ingropat in trupurile fiilor patriei, atunci s-a castigat libertatea, fie ea aceea de a muri pentru o cauza, pe o strada mizera, pe post de coleg de monolog adresat al unui strain speriat si nebun, cum se simtea Stefan. Da, s-a castigat libertatea, s-a castigat gestul de a calca in picioare cartelele, de a striga ca urasti supa de carlige, s-a castigat triumful asupra uniformelor si asupra raporturilor de lemn in fata tovaraselor si tovarasilor profesori si sub stricta supraveghere a “celui mai iubit fiul al Patriei”, Nicolae Ceausescu. Cu lacrimi in ochi, cu mainile tremurande, dorindu-si cu ardoare steagul din mana mortului, s-a gandit ca ieri si alaltaieri, nimeni nu a mai fost tovaras. S-au tinut de mana, au murit impreuna, au luptat impreuna, dar nu au fost tovarasi. Au fost oamenii aceluiasi ideal, frati de arme, frati romani.
Cu pieptul in spasme controlate, manat de patriotismul injectat in supradoza, Stefan a inceput sa se tarasca spre lumea de dincolo, a tenebrelor, pentru a deschide portile cerurilor si a-si imbratisa fratii. Deodata, ochii eroului necunoscut scanteiara, iar o mie de fulgere sagetara din orbite fata tumefiata a lui Stefan, lasandu-l neajutorat ca o biata vietate prinsa intre reflectoarele unui...TAB?! Nu, sigur e Cerber, pazitorul Iadului, e Lucifer venit din adancurile Pamantului sa ia ce ii apartine. Si totusi, zgomotul senilelor era inconfundabil; deunazi, raspandea teroare in multime cand, precum un caine turbat, rodea si sfarteca carnea de tun ambalata in camasi de Braila si cu miros de produse chimice de la Nufarul. “Cainele” veni tiptil, pandindu-si prada inerta si, cu un raget mecanic, se napusti lin, ca o balerina, peste corpul barbatului cu drapelul in mana, inghitindu-l si regurcitandu-l impasibil. Masa de carne tocata ramase zemuind in spatele cainelui, privita fix de Stefan. Se simtea parasit si zdruncinat, fara idealuri, mai aplatizat de pamant decat neferictul din fata lui. Sigur, tot Infernul acesta, Infernul antropizat, avea ca nucleu nazuinta tuturor spre o viata mai buna, spre ochelarii de soare tip aviator purtati de Stallone in filmul “Cobra”, film acompaniat, inevitabil, de exclamatiile “ce casto, sa-mi bag picioru`”. Nu se dorea Raiul pe pamant, ci doar un Iad occidental... (va urma)

Batranul indian reinventeaza Metallica de pe tare.ro

E mult prea genial batranelul ca sa nu il impart cu voi!

PS: Sa-l vad la Puritania cum ar canta!

Mi-au sarit in ochii adormiti doua titluri in dimineata asta:

1. Udrea a renunţat să promoveze în Guvern zona Parâng-Petroşani. (mediafax.ro)
   

2. Andrei Gheorghe va prezenta show-ul "Rătăciţi în Panama", la Kanal D. (mediafax.ro)

Aparent, nici o legatura intre cele doua titluri. Una e blonda si cu decolteu, altul e tupeist si underground. Dar, totusi, ambele tin de promovarea valorilor. Faptul ca madam "Una pe fata, alta in...pardon, pe dos" Udrea a renuntat la promovarea Parangului nu e de mirare. Omul ei din Panama (sa fie defapt Andrei Gheorghe?!), Mrs. Ridzi, a sters putina tanara si sportiva si a luat calea curtilor de justitie si apel, iar ce s-a gandit Nuti? De ce Dumnezeu sa mai promovam Parangul si Petrosaniul? Scene nu sunt de amplasat la munte, EBA a realizat ca e prea mica pentru "smenozeli" marinaresti asa ca nu mai are rost sa insistam. Ministrul e ocupat sa isi balaceasca piciorusele cu aspect de dorsala in planctonul din Marea Neagra, sa mai guste cate o fripturica traditionala dintr-o zona a tarii, sa-l mai atace pe Tolontan... Astea sunt valorile Romaniei, asta este turismul Romaniei, caracterizat de atatea si atatea ori prin buticurile comerciantilor ambulanti, magazinelor de suveniruri pentru fraierit strainii fara arici la buzunar, samd., prilej perfect sa aruncam din toate partile cu milioane de euro via firme colege de garsoniera(plus un pumn in fata, fraiere!). Treaba ar fi fost de-a dreptul dramatica daca situatia asta ar fi survenit in momentul in care s-ar fi inceput constructia telegondolei, iar cabanele aflate in drum ar fi apucat sa fie demolate. Se gasea probabil o solutie, caci nestiute sunt caile politicianului.

In alta ordine de idei, se intoarce Andrei Gheorghe. Hopa! E pericol de cascadorii si trucaje ieftine si tupeu porcesc. Dar, banuiesc, ca asta are priza la public. Totul e pe cale sa ia un iz exotic pentru ca reality-show-ul se va petrece in Panama unde probabil niste badaci si puicute se vor mocirli si vor hali spurcaciuni spre deliciul lui Gheorghe, care va admira spectacolul si nu-si va da seama ca, pentru el, Panama e media din Romania, unde a avut glodul de 3 degete pe el. Nu inteleg de ce trebuia sa mearga pana in America de Sud. Supravietuirea e cuvant de baza in tara noastra. Si noi ratacim printre maimute din Parlament, serpi veninosi care cangreneaza bugetul si nisipuri miscatoare unde dispar sume astronomice... Suntem mai exotici decat credeam si in privinta valorilor, care sunt ca pasarile migratoare. Cat e cald, hop in Romania, cand e frig, zap in strainatate. Mi se pare mie sau lui Andrei Gheorghe i-au picat penele? Sper sa isi faca cuib in Panama!

...

Isi aduse aminte de tot, intr-un flashback imperfect si rapid. Se vedea la coada interminabila de la macelarie unde, imbracat in pardesiul sau terfelit, special pentru aceste “ocazii”, isi bataia picioarele nerabdator ca sa ajunga la...la ce? La “fratii Petraus”, 2 pui amarati intr-o hartie cerata care mereu se lipea de carne. Se vedea trecand pe langa vitrinele goale ale bacaniilor unde carligele goale clantaneau triste, ca niste babe vaduvite, cotcodacind in fata portii. Putea simti hartia cartelelor de faina, zahar, lapte, care niciodata nu erau de ajuns si celuloza listei de “in asteptare pentru Dacie”, care si acum probabil ca purta iscalitura sa de acum 3 ani, cand, la un oficiu mizer, in plina vara, se hotarase sa devina si el “automobilizat”. Pacat ca nu avea sfori la Partid sa urgenteze treaba, dar spera ca mult-iubitul conducator sa rezolve si problema aceea. Ce tanar era pe atunci, ce naiv era. Nu se gandise la benzina cu portia si la faptul ca vacantele ar fi fost diferite, constranse de ciudatul program de circulatie a masinilor: cand cele cu numar de inmatriculare par, cand cele cu numar impar. Stefan glumea si spunea ca i se vor da litere in loc de cifre si va zburda pe soselele goale, intr-o cursa nebuneasca departe de toate si tot. Incepu sa fredoneze o melodie, “...And Justice for All”, una din preferatele sale de la Metallica. A fost melodia care, prin mesajul sau, l-a facut sa creada orb ca, intr-o zi, toate nedreptatile, incepand cu rationalizarea mancarii si terminand cu umilintele de la diverse ghisee, vor fi platite si ca Doamna Justitie nu a ramas impasibila la viata lui hartuita. Isi aduse aminte cu amuzament de paturile puse peste casetofon si orele petrecute cu colegii de breasla, inchisi in atelierul fabricii IMGB, chicotind si fredonand slagare rock, ca niste adolescenti.

Cuvantul “adolescenti” facu linia sprincenelor sa se franga, incruntandu-se la gandul acelei perioade pierdute in urmarirea trenurilor cu straini, cu inima plina de speranta ca va mai avea ocazia sa guste o bomboana sarbeasca sau o acadea ruseasca, care sa ii indulceasca neajunsurile romanesti, pricinuite de mingea de 10 lei care mereu sfarsea tragic in gardurile vecinilor. La fel cum valurile de oameni sfarsisera tragic, dezumflati de gloantele nemiloase ale armatei, cu o zi inainte. Revolutia izbucnise spontan; da, spontan ca un incendiu intentionat...Tot ce s-a intamplat, se intampla si se va intampla este rodul semintelor din sufletul poporului, seminte de deziluzie, furie, neajunsuri, monotonie, frustrare, cenzura permanenta. Iar aceste seminte nu puteau sa dea nastere decat la copaci bolnavi, fara fructe, cu scoarta roasa de insecte... (va urma)

Desi sunt un impatimit al fotbalului (sunt microbist, nu fotbalist ), ma simt fortat de idignare sa abordez dintr-un alt unghi calificarea echipei FC Timisoara in play-off-ul UEFA Champions League, dupa 0-0 acasa si 2-2 in deplasare, cu Shakhtar-ul lucescian. Sigur, nimeni nu poate pune la indoiala sudoarea jucatorilor si performanta lor, dar acest meci confirma un lucru stiut de cand pilula si caciula: civilizatia "la suprafata" lipseste in Romania, preferand sa zaca impasibila in siturile arheologice, in subteran.

Manati de ura si frustrarea provocata de retrogradarea Poli Timisoarei in anul 1987, retrogradare semnata Mircea Lucescu, fanii banateni (auto-proclamati cei mai civilizati din tara) s-au dedat la cele mai josnice moduri de a-si refula sentimentele negative. Banner-ul "Banateanul pe un` se duce, ii da m... lui Il Luce" m-a socat nu prin continutul lui. Sunt obisnuit cu mesaje gibonesti si mai si, dar si cu ironiile subtile de prima mana. Ce m-a socat este cum romanul, el, romanul, fie ca e vorba de Gica Taish sau de Traian Basescu (orice asemanare este pur intamplatoare, all rights reserved.) are integrat in materialul genetic dorinta de a se arunca cu capul inainte in declaratii/mesaje/SMS/MMS/scrisori de dragoste/biletele/samd defaimatoare la adresa oricui ii sta in cale, indiferent de patura sociala din care provine sau de realizarile pe orice plan vreti dvs, doar de dragul de a se burzuli si de a avea el "the last word" si "the upper hand". Sa nu luati partinitoare aceasta indignare a mea, nu are nimic de a face cu echipa favorita, cu etnia, rasa, etc. Dar de la a-ti arata muschii si a-i mozoli libidinos in fata camerelor si pana la a injura pe fata un om care a fluturat steagul Romaniei pe Olimpicul din Roma si care a adus pe buzele strainilor alte cuvinte la adresa romanilor decat "tigan", "ciorditor", "garoi", "smecheras", "incult" si care mai are pe deasupra si o varsta venerabila SI probleme cardiace, e cale lunga-drum de fier!

Aici, vreau sa fac legatura cu un alt eveniment tot din sfera fotbalistica, care mi-a provocat o criza de hipertensiune, si anume reactia stimatilor ziaristi de la ziarul "Adevarul" la asa-zisul banner jinitor afisat de Peluza Sud a Stelei prin care dezveleau in fata intregii lumi un banc antic si de demult. Nu are rost sa reproduc continutul bannerului, este irelevant pentru scopul acestei postari. Ceea ce este de neconceput e titlul mare flendurat pe prima pagina a "Adevarului de seara": UNGARIA, IARTA-NE! Articolul a fost o insiruire de linguseli, boceli, smiorcaieli si auto-critica jenanta care m-a determinat sa rup pagina si sa o arunc in cosul de gunoi din metrou, plin, dealtfel, cu aceeasi tiparitura scarbavnica. De asemenea, a fost o confirmare mai veche de a mea si anume ca Dan Chiotea, redactorul ziarului cu pricina, este o badoaga plutitoare in Marea Mass-Media, care nici reciclata nu ar merita sa fie. Domnul si-a luat pe umeri povara cuvantului intregului popor roman si a inceput sa linga presul panonic al vecinilor, aducand injurii fratilor lui romani (frati care, sunt sigur, s-au dezis de o asemenea rubedenie) cu apelativul "stelisti descreierati".

Vesnica intrebare de final ramane: Se va ridica romanul din situl arheologic si va vedea lumina civilizatiei sau va ramane ingropat in glodul infect al caracterului sau? Chiotea,astept urmele de saliva la presul lui Lucescu.

Astazi debuteaza "serialul" literar care vi l-am anuntat ieri. Sper sa aveti rabdare sa il cititi; de asemenea, va pun la dispozitie tag-ul "1989" pentru a fi mai usor sa recititi eseul integral in momentul in care va fi complet. Let the teenstorming begin:


De cealalta parte a pragului inalt


Mantalele iernii si noptii se innodau pe bolta cereasca intr-un joc laptos si trist. Soarele parasea cu bucurie ziua de 21 decembrie 1989, scarbit, suparat si saturat de ce vazuse pe strazile Bucurestiului, cernind lacrimi ultra-violete peste Capitala, peste luptele animalice si primitive. Noaptea a venit si peste un mic colt al unei aleei intunecate din Piata Universitatii. Printre mormanele de daramaturi, cioburi, aschii si cartuse de gloante, impletite intr-un covor rosu desfasurat in asteptarea Doamnei cu Coasa, un firicel de sange se scurgea pe caldaram, insesizabil ca marime, dar involburat ca Dunarea ori Prutul.

Prima oara, o pleoapa deschisa ca un mormant ferecat si apoi cealalta o urma. Nici urma de somn pe ele; se stransesera de teama, din dorinta de a proteja ochii, smaralde albastre si pure, de carbunele murdar si prafuit de afara. In fapt, nu-l deranja nici sirul de cioburi ce stateau la raport pe bratul sau, nici rotula zdrobita care isi arata coarnele sidefii printre perdeaua de carne sfartecata. Statea intins pe spate, cu capul rezemat de o bucata de lemn. Ore intregi isi imaginase un sicriu la capataiul sau, veghindu-i suferinta, asteptand sa il cuprinda ca o Iuda, sa ii inghita o inima care batea nu pentru el, ci pentru Romania. Intr-un tarziu, cu miscari robotice, se pozitionase in capetele oaselor. Trase aer in piept, mai degraba smirghel in stare gazoasa, din cauza prafului de pusca. Privelistea il facu sa suspine, nu prin goliciunea ei, ci prin tragediile la care fusese martora: asfaltul cu mainile patate de sange, stalpii-calai. Un cadavru statea intins pe partea cealalta a strazii, cu ochii bulbucati, parca surprins de animatia fratelui sau de suferinta, individios pe sufletul care inca ii umplea corpul. Mana barbatului tinea un drapel, ca un copil care se agata de fusta mamei...Romania. Isi ridica si el mana; nu stia daca in semn de salut sau pentru a sterge, a aburi reflectia unui viitor probabil. Si-ar fi dorit si el macar drapelul. Dar maneca i se prinse in ceva. Si-o smuci, gandindu-se la oglindirea sa neinsufletita de cealalta parte a strazii, venit sa il traga dupa ea, de pe trotuarul celor vii pe cel al umbrelor. Un licar mic facu gandul nevazut si se surprinse holbandu-se la o mica insigna de metal. Literele erau pline de sange si ulei, dar fara indoiala era numele sau: Stefan Marin, urmat de cuvantul “inginer”. Privi inscriptia halucinanta si brusc simti izbavirea data de redarea identitatii.... (va urma)

Cutremur in Romania! Nu, nu a murit Guta, nici Sexy Braileanca si nici nu a fost descoperita Elodia! Cu putin timp in urma avut loc un seism cu magnitudinea de 5,8 pe scara Richter, epicentrul fiind in Marea Neagra si s-a simtit in Constanta si Bucuresti. Am rasuflat usurat ca nu au existat pierderi de vieti omenesti si nici pagube materiale, dar este cert un lucru: o criza mondiala nu vine niciodata singura... Mai ramane sa se abata asupra noastra cele 7 molime si suntem rezolvati! Caiti-va, pacatosilor si nu va mai faceti treburile mici sau mari in ... mare! :-)

Sunt curios daca la categoria "collateral damage" se incadreaza si buticurile cu "kebap-uri" si "shawurme" si daca resturantele "impinge-tava" s-au automatizat pret de cateva secunde datorita miscarii de oscilatie.

Eh, bine ca Romania are o traiectorie ascendenta. Rau ca e pe scara Richter!

De maine voi incepe sa public in fiecare zi cate o pagina dintr-un eseu pe care l-am scris pentru initiativa IICCR "1989-Poarta catre libertate". Eseul nu a fost ales spre a fi publicat, dar, cu clementa voastra, as vrea sa il fac public lumii prin intermediul blogului. Am ales varianta 1 pagina/zi pentru a nu imi plictisi audienta, iar "serialul" se va desfasura pe o perioada de 5 zile (5 pagini).

Sper sa va delectati cu lectura pe care v-o pun la dispozitie, de calitate sper eu, mai ales ca este pe un subiect atat de delicat si atat de proaspat in mintile romanilor, chiar si celor de varsta mea.

Comisia Europeana: 64% dintre romani nu au folosit niciodata internetul in 2008

(Hotnews.ro)

ROFLMAO este destul pentru a-mi exprima starea din acest moment?
Generatia "Messenger" in Romania? Don't make me laugh! Inca mai este speranta, tovarasi! Este pacat totusi ca Romania ocupa ultimul loc in clasamentul complexitatii digitale din UE... Sunt un optimist incurabil asa ca privesc partea plina a paharului: Cu cat mai putini oameni cu acces la un mouse si un kit de Yahoo Messenger, cu atat se va limita mai mult kitschul si prostia! Hai cu debransarea!

Trecem acum prin lumea sportului si nu tocmai. De data asta tam-tam-ul din curtea MTS-ului a ajuns pe terenul de fotbal via narile lui Mutu. Cei ce urmaresc evolutia acestui caz sunt in tema: Mutu ajunge la Chelsea, Mutu joaca bine, Mutu trage pe nas, Mutu cade in plasa, Mutu pe o panta descendenta, Mutu ajunge la Fiorentina, Mutu e pe val, Mutu e dator cu 17 milioane de euro.... Exact ca in basmele fratilor Grimm(sau Becali, agentii cu puteri nelimitate si cu scoarta groasa), doar cu un mic twist final: nu se traieste fericit pana la adanci batraneti.
Zgripturoaica de Chelsea isi cere tributul si, pe undeva, este normal. In ciuda incurajarilor efemere ale lui Moggi, Sandu si alte lighoane din "taramul de pe partea cealalta", Mut-Frumos e in pom, si nu ma refer la cel ce face mere de aur. Sigur, manarii se pot face, off-shoruri, paradisuri fiscale, Gibraltar, Insulele Virgine, chestii dinastea, dar de data asta Zgripturoaica nu mai poate fi pacalita cu o halca de carne din piciorul eroului nostru (asta daca nu cumva Mutu si`a asigurat si el picioarele pentru 100 de milioane de bishtari, ca si marGELATUL de Cr. Ronaldo). Mutu a gresit, fie ca a fost vorba de o greseala intentionata sau ca a fost scos la perpelit ca berbecul la nedee, si acum e normal sa scoata banul. Suma conteaza mai putin, pentru ca daca ne scoatem calculatoarele si ne punem specile de contabili, ne scuipam in palme si ne bagam pe descifrat (sau incifrat), vom descoperi ca daunele cerute de Abramovici nu sunt deloc exagerate. Desi totul e negru pe alb, noi ne codim, ne camuflam pe dupa cires si refuzam sa intelegem ca legea e, macar in teorie, aceeasi pentru toti, indiferent de gradul de slefuire si de numarul de karate; evident, Briliantul se considera vreun Cullinan I al sportului, nu orice fel de pietricica de moara.
Sa nu ne lasam pacaliti de lacrimile de crocodil ale personajelor de la FRF, LPF, samd. Mutu si-a furat singur caciula, nu mai are cum sa isi pacaleasca fratii rau-voitori precum Praslea si buzduganele zmeilor de la TAS s-au asezat demult, cuminti, pe perete. Sa-i dea careva un mar fermecat sa transforme kilele de praf in palate de aur/argint/bronz/platina, ca el se trage pe nari...deh, Mutu Bulan!

Later edit: In tineretile noastre, am studiat despre numerele fatidice in basme...Numarul 17 nu l-am mai intalnit. Ce ti-e si cu modernizarea asta...

Si piromanul de Alex are destula! Tin sa-i multumesc pe aceasta cale bucala dansului pentru ajutorul oferit la partea estetica a blogului.

Stiti vorba aia: Nu te-ascunde de virtute; cum te prinde, cum te ... bate! (or was it something else? :-? )

Cheers, Alex!

Deschizand cateva pagini de net in dimineata asta, printre care si hotnews.ro, dau de o stire care m-a facut sa imi sorb zgomotos si satisfacut ceaiul: Nu suntem singuri in Univers! Nu, nu-s "hecar", n-am spart arhivele NASA (deja e out of fashion asta, nu mai ai satisfactie profesionala spargand NUMAI arhivele NASA), dar am ajuns la o concluzie citind asta. Deci HA-HA-HA-HA-HA! Ok, I`m done!
Ca cetatean al acestei tarisoare greu-incercate de vremurile vitrege ale trendului care este criza economica, nu poate decat sa ma bucure stirea asta. Imi cer scuze daca prezint sindromul romanesc "sa-moara-si-capra-vecinului"-ita, dar prea mult timp am trait cu cuvantul "capsunar" pe la toate programele tv si pe la toate ziarele; sincer, e trist sa vezi cat de dependenta e economia romaneasca de acei oameni simpli care se duc sa se prostitueze profesional in strainatate pentru bunastarea de scurta durata a familiilor lor. Acum, aici vroiam sa ajung: criza este un termen relativ, daca nu inexistent, pentru romanasul nostru vesel; intreaga noastra existenta este o criza, asa ca nu puteam decat sa intampinam cu bobarnace acest colaps economic, dar ca sa vezi efectul de domino dezvaluindu-se in intreaga sa maretie in fata ochilor tai e pur si simplu genial. Piramida cersetorului s-a mai marit cu inca un nivel. Nu mai suntem singurii cu mana intinsa, au patit-o si shpaniolii. Nu e tocmai roata care se intoarce proverbial pentru ca noi tot cu samburi de capsuni suntem sub unghii, dar macar stim acum ca stapanii toreadori vor sta si ei cu vita de vie incolacita in jurul gatului.
Desigur, abordez aceasta stire cu umorul tipic romanesc mentionat adesea in "Cel mai iubit dintre pamanteni", dar suntem cu un picior si o proteza in groapa zarzavaturilor. O singura intrebare ramane: Cand "francejii" vor deveni nemultumiti de salariul minim pe economie al lor, catre ce plaiuri vor migra si ce cale legumicola vor alege? Inca un caz pentru Mulder si Scully!

Eu fiind mai conspirationist de felul meu, tind sa cred ca pana de net de acum cateva minute a fost premeditata. Cineva nu ma vrea aici, asta e clar; fie ca e ENEL-ul, DNA-ul, CNA-ul, CIA-ul, SRI-ul si restul companiilor, asociatiilor si serviciilor acronimice (sau acroNIMICnice ca, deh, e vorba de Romanica), sunt boicotat in lupta mea. Ori asta ori furtuna de deasupra casei mele a imbarligat firele. Una pe fatza, una pe dos...Ca si madam Nutza Udrea. Hehehe!

Stiu, mi s-a mai spus, nu am talent la dinastea...Ma chinui de ceva vreme sa dezleg misterele personalizarii blogului. Asta ma duce cu gandul la un interviu dat de Dorin Goian (fundasul Stelei pentru acei oameni anosti care nu impart bucuria fotbalului), in care zicea, intrebat fiind de golurile sale din Europa, ceva de genul: "Nu ma bag eu in fata la creatie, mai bine aici, cioban la oi in aparare!" :-). Se pare ca si eu sunt blestemat sa raman pe pasunea mereu verde a indeciziei si a lipsei de perspectiva si talent la partea artistica; asta daca nu ma enervez si iau la katanit (ca io mi`s si samurai da` provincie) nodul gordian care este personalizarea blogului, care este el blog.
Pai ba Banele ba!

A venit circul in oras; m-am bagat si eu sa respir aerul din cel mai nou invelis al planetei: blogosfera. Consider ca ziua de astazi a fost racheta care m-a lansat in nebunia asta(sper doar sa nu am soarta nefericitilor de pe Apollo) si m-am decis sa imi impart si eu punctele de vedere cu "boborul" sperand ca o sa starnesc cateva zambete pe fetele adolescentine imbatranite inainte de vreme...Nah, just kidding :-).
Cred ca factorul determinant a fost calatoria de la Bucuresti cu autocarul, unde am fost flancat pe de-o parte de un batranel cu Parkinson care incerca sa isi convinga nepotica de noua denumire a Statelor Unite si anume USA=Uniunea Statelor Americane, explicand cu patos ca denumirea de SUA se folosea in tineretile lui si ca acum "americanii astia, domle, au evoluat" (parerea mea este ca singura evolutie a cunoscut-o boala lui) si pe de alta parte de un copil rasfatat care juca friptea cu o doamna din Tel-Aviv, abia aterizata pe meleagurile romanesti, oripilata de mecanismul autocarelor romanesti care nu dispun de aer conditionat cand motorul nu este pornit (?!?!- O fi avand evreii aer conditionat pe baterii 777? Nu m-ar mira; daca tot au pusca care trage dupa colt, au si aer conditonat cu gandire proprie). A naibii tactica: pe flancuri- ca pe vremea nationalei lui Nea Puiu Cashcheta...mai lipseau crucile, icoanele si mataniile pe care sa le pupam de zor asteptand izbavirea divina. Singurul gol venit a fost in capul meu pentru ca intrasem intr-o transa de nesomn, sictireala si dorinta de a urla din toti rarunchii. Deciziile astea tehnico-tactice de pe culoarul normandian corelate cu subcombarea prin deces mortal al telefonului din dotare au dus la un "total mental breakdown", iar blogul acesta este metastaza bolii.